Piatra lui Romiu

Phapos, iulie 1993

Ca orice turist care poposeşte pentru prima dată in Cipru, descopăr cu surprindere că circulatia se derulează în sens invers, moştenire din perioada cînd din teritoriu suveran al Imperiului Otoman sub administraţie engleză, insula devine o colonie a Coroanei Britanice, in 1925.

Realizînd că sederea mea în insula Afroditei va fi cu totul si cu totul de o săptămînă, sceptică la încurajările ” În cel mult o săptămînă, patru-cinci zile, toată lumea se obișnuieşte”, rămîn insensibilă la îcercările agenţilor de voyaj de a mă convinge să închiriez o masină, și hotărăsc să apelez la serviciile unui ” taximetrist versat” care mă conduce de la aeroportul Phapos la hotel.

Phapos, localitate turistică construită in sud-vestul insulei, lanţ de hoteluri moderne care se înşiruie de-a lungul ţărmului. Numai portul, important punct strategic, străjuieşte, martor al istoriei: fiind reconstruit de către turci pe ruinele unei fortăreţe ridicate de armatele aliate in timpul celei de-a treia cruciadă, în urma căreia Richard “Inima de leu” cucereşte şi transformă Ciprul într-un regat Latin.

Consult listele afişate in holul elegantului hotel ş mă înscriu la cîteva din excursiile organizate de birourile turistice locale: Nicosia, Munţii Troodos, templul Afroditei.

Nicosia

Zbuciumat de valurile de cotropire care au trecut de-a lungul secolelor peste bătrîna Europă, în dorinţa de a obţine totala independenţă natională, poporul cipriot se află într-un permanent conflict care continuă pînă în zilele noastre. Nordul insulei şi însuşi nordul capitalei Nicosia, au fost declarate în 1975, ca aparţinînd Republicii autonome turce, sub preşedenţia lui Rauf Denktash.

Vizităm Palatul Arhiepiscopal (construit în secolul 15 de către veneţieni) care găzduieşte Fundaţia culturală Makarios III, trei importante galerii de artă şi un superb muzeu bizantin.

Din Eleftheria Square, ne îndreptăm prin Leda Street, spre centrul comercial renovat în stilul anilor 1920, o pitorească înşiruire de mini-taverne, cafenele, muzee. Uliţe mici, asfaltate cu pietre de rîu, ogive albe încadrate de glicină şi viţă de vie, găzduiesc mici obiecte de artizanat, figurine din gips viu colorate, icoane.

Mă aşez la o măsuţă. O chelneriţă blondă, înaltă se apropie de mine, eu o privesc şi cu o naivitate de neiertat comand: “Cafea turcească şi un pahar cu apă”.

Dar imediat realizez că am comis o gravă eroare strategică, care în alte circumstanţe ar fi putut  să-mi fie  fatală. Spre marea mea stupoare, nu se întîmplă nimic. Chelneriţa îmi zîmbeşte şi îmi răspunde într-o engleză cu un puternic accent românesc :”Noi avem numai Nescafe”.

Munţii Troodos

Autobuzul urcă cu greu pe poteci de munte, peisaj familiar, caracterstic climatului mediteranean. Sat de vacanţă în tot cursul anului: iarna staţiune de ski, iar vara gazdă a turnirurilor de tenis.

După ce vizităm Mănăstirea Kykkos, situată la 1200 metri înalţime, ne îndreptăm spre Throni. Urcăm pe o alee îngustă, unde într-o mică grotă se odihneşte în pace Mitropolitul Makarios III (1973-1977) născut la Panaghia, fondatorul statului cipriot independent – putem descifra pe piatra funerară. O gardă militară, care se schimbă la patru ore, păzeşte în permanenţă mormîntul.

Un ultim popas la Lefkara pentru a admira faimoasa dantelă lucrată de mîna, Lefkaritika (înalbitori = λευκαντικα). După spusele ghidului, Leonardo da Vinci a vizitat satul in 1481 şi a cumparat obiecte de vestimentație religioasă, pe care le-a donat catedralei din Milano.

Templul Afroditei

Ghidul îşi continuă explicaţiile într-o engleză cu un puternic accent grecesc. “Acum ne îndreptăm spre satul Konica, lîngă Palea Phapos, unde se află Templul Afroditei, zeiţa dragostei şi a frumuseţii în mitologia greacă. Între Polis şi Latchi vom vizita baia Afroditei, iar ultimul popas îl vom face pe drumul dintre Phapos şi Limasol, unde vom putea admira Stîncile Afroditei sau Piatra lui Romiu.

Priveliştea mă vrăjeşte:  un bărbat tînăr, muşchi fini reliefaţi de o piele bine bronzată, păr blond care încadrează o faţă delicată, contopindu-se cu nisipul fierbinte, visa cu ochii deschişi.

–  Apropie-te, nu te teme. În visul meu îmi apari mereu, obsesiv; alergînd mînă în mînă pe ţărmul mării sau dansînd pe clar de lună acompaniaţi de susurul valurilor.

Două smaralde, doi ochi verzi mă privesc cu dragoste, mă apropii şi încerc să-i ating buzele senzuale, dar brusc imaginea dispare.

Mă întorc şi zăresc sus, pe margina stîncilor, grupul nostru care îmi face semne disperate să mă grăbesc că o să pierdem masa de prînz. Privesc bărbaţii care îmbrăcaţi cu t-shirt, pălării de paie, sandale de plastic, pantaloni scurţi, cu picioarele crăcănate- antiteza sex-appealului, nu fac decît să pîngărească acest loc sfînt.

De atunci imaginea a doi ochi verzi îmi stăruie în memorie şi în simţuri, mă însoţeşte pretutindeni.