First book

1234567890

12345678

1234567890

Casa din deal

Au ajuns pe aleea  din fața blocului. Nu trebuiau să ridice privirea ca s-o vadă,  e acolo. Fereastra de la bucătărie e deschisă zi-lumină, fie iarnă, fie vară. Stă la geam și supraveghează tot ce mișcă pe stradă. Pe Mirela o bufnește râsul, când Victor o imită, molfăind cuvintele :“ Nevasta lui Costache de două zile nu s-a dus la serviciu. Bolohan iar a chemat salvarea, Marinela, a naibii târfă și-a găsit pe altul, în mai puțin de două săptămâni, de când a părăsit-o bărbatul.”

-Ssst, dacă te aude, îl temperează.

-Ei, aude pe dracu… ! Râde el. Hai du-te ! Îi întinde plasa cu pâine și cu verdețuri, cumpărate strategic.

Victor a lăsat-o să înțeleagă că pe toate fostele care au intrat  în raza vizuală a maică-sii, nimic nu le-a  mai putut ajuta.

-Eu o iau înainte, intru la ea să-i duc iaurturile. Tu îți vezi de treabă, nu te uiți nici în dreapta, nici în stânga, ești o femeie care vine obosită de la muncă și atât. Și mai ales, nu te uiți la ea !

-Imhî, zice Mirela, ușor agasată, ușor amuzată.  Îl urmărește cum traversează aleea, ajunge în fața scării, îi face semn maică-sii, dar din locul unde e ea, nu-și dă seama și de reacția băbătâii. Probabil că îi trimite pupici sclifosiți. În ciuda avertismentelor, nu se poate opri să n-o privească. Ce naiba, doar e soacră-sa, adică viitoarea ei soacră. De afară i se vede doar capul.  Părul vopsit în culoarea morcovului, sârmos și nedomolit îi dă o alură de paiață. Nu arată chiar de speriat, dar ia s-o vezi, când  ațipește, cu gura întredeschisă și  ii alunecă proteza de sus care rămâne proptită în cei doi dinți din față.

Inainte de a intra în scară, Victor îi dă “Sărumâna ” și o întreabă glumeț:

-Singurică, singurică ?

https://www.youtube.com/watch?v=N7XdG0quoBc